Sindromul de supraantrenament la sportivi
Sindromul de supraantrenament este o tulburare clinică complexă identificată în populația sportivă și reprezintă un răspuns maladaptativ la antrenament. Cel mai frecvent, în literatura medicală, sindromul de supraantrenament a fost descris în sporturile care se bazează pe forță și performanță anaerobă. În plus, este important să știți că și practicanții ocupațiilor care necesită o pregătire fizica intensă, în combinație cu alți factori de stres biologici, psihologici și sociali (de exemplu: pompieri, ofițeri de poliție, personal militar) pot suferi de sindrom de supraantrenament. Un termen frecvent asociat cu sindromul de supraantrenament este „burnout” (oboseală cronică sau epuizare). Cu toate că epuizarea poate apărea la sportivi, aceasta poate apărea și în numeroase ocupații, inclusiv în cazul medicilor. Sindromul de supraantrenament este considerat a fi rezultatul unui dezechilibru între exercițiu și odihnă, în timp ce burnout-ul este secundar suprasolicitării mentale.
Cercetătorii au descris patru categorii majore de simptome și semne asociate cu supraantrenamentul: fiziologice, psihologice, biochimice și imunologice.
Sportivii suprasolicitați acuză adesea simptome precum:
- oboseală,
- durere musculară persistentă,
- lipsa de motivație sau spirit competitiv,
- somnolență exagerată,
- depresie,
- iritabilitate,
- lipsa de cooperare cu coechipierii sau antrenorii,
- dificultăți de concentrare.
Sportivii ajung adesea să acuze că trebuie să depună eforturi mai mari pentru a performa în timpul antrenamentelor sau competițiilor. De obicei, există un istoric de antrenamente intense, de mare volum, urmate de o scădere persistentă în performanță. De cele mai multe ori, sportivul ajunge la medic pentru că a experimentat deja schimbări de antrenament, a crescut sau și-a schimbat regimul de antrenament din cauza unei scăderi în performanță, dintr-o convingere deseori eronată că acestea sunt ineficiente.
Examinarea fizică medicală a sportivului este în cele mai multe cazuri normală, însă în unele cazuri, medicul poate observa o creștere a ritmului cardiac sau a tensiunii arteriale. Astfel de constatări sunt deosebit de notabile la sportivii de rezistență, sau sportivii care au inclus în antrenament un nivel ridicat de exerciții de rezistență (de exemplu participanții la majoritatea sporturilor de echipă sau de teren) care ar avea în mod normal un ritm cardiac redus. Alte afectări fizice ce pot fi identificate pot include leziuni cronice sau recurente:
- anorexie,
- scădere în greutate,
- semne de infecție respiratorie (din cauza scăderii imunității).
Nu există linii directoare general acceptate pentru stabilirea diagnosticului de sindrom de supraantrenament. Evaluarea sportivului care acuză oboseală cronică necesită adesea mai multe vizite medicale în timpul cărora medicul examinează cu atenție diagnosticul diferențial, care este potențial larg. Elementele cheie ale diagnosticului diferențial includ:
- deficitul nutrițional,
- anemia,
- probleme psihologice (de exemplu depresia)
- alte probleme medicale (de exemplu hipotiroidism, cardiomiopatia, miocardita, mononucleoza infecțioasă).
Medic cardiolog Dr. Ștefan Busnatu